• PRO TV
  • Vocea României a adus vineri vibrația muzicii în casele telespectatorilor

Vocea României a adus vineri vibrația muzicii în casele telespectatorilor

Vocea României a adus vineri vibrația muzicii în casele telespectatorilor

Concurenții au cântat plini de entuziasm și originalitate, iar antrenorii și-au întors scaunele și au început lupta pentru vocile care le-au dat fiori, în cea de-a șaptea rundă de audiții pe nevăzute de la Vocea României. 

Tudor, Irina, Andra și Smiley nu doar că și-au folosit toate atuurile și argumentele pentru a aduce în echipele lor potențialii câștigători din sezonul 8 al show-ului, ci au făcut mult mai mult, le-au atins coarda sensibilă și au apelat la emoție: Tudor i-a lăsat scaunul lui fetiței unei concurente, iar Irina i s-a alăturat pe scenă unei participante și împreună au cântat una dintre piesele antrenoarei. A fost luptă de la început până la final, iar opt voci uriașe au ocupat locuri în cele patru echipe. 

Cea de-a șaptea ediție a sezonului 8 Vocea României a fost lider de audiență pe toate segmentele de public! Pe segmentul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, show-ul a înregistrat 9.6 puncte de rating și 28.7% share, față de postul de televiziune clasat pe locul doi, care a obţinut 4 puncte de rating și 12.1 % share.

Pe întreaga durată de difuzare, la nivel național, peste 1.6 milioane de telespectatori au urmărit spectacolul de la Vocea României, iar în minutul de maximă audiență de la 21:47, peste 2.1 milioane de români au fost cu ochii pe cea mai tare competiție a vocilor.

Luptă, emoție și interpretări memorabile

Vocile au răsunat vineri, însă numai opt dintre ele au reușit să întoarcă scaunele antrenorilor și să meargă mai departe în competiție. Pentru a doua ediție consecutiv, Irina a fost blocată, de data aceasta de Tudor. Și, pentru că a folosit butonul de block cu numele ei, antrenorul a lăsat-o să convingă concurenta de pe scenă să meargă în echipa lui, aceasta din urmă având de ales între el și Andra. Și Smiley a intervenit pentru a-l ajuta pe Tudor, însă alegerea concurentei a fost Andra, care a luptat singură pentru vocea ei. Telespectatorii au avut parte vineri de momente pline de suspans, umor și decizii surprinzătoare.

Fiecare echipă a primit aseară câte doi concurenți cu timbre vocale uimitoare și cu foarte multă voință: Luciana Răducanu și Joel Benson – echipa Tudor, Gabriela Munteanu și Ștefania Roman – echipa Irina, Izabela Barbu și Maria Udrea – echipa Andra, Dalina Nemeș și Daria Alexandra Mirea – echipa Smiley.

Au mai rămas doar câteva locuri în echipele antrenorilor, însă acestea vor fi ocupate vinerea viitoare, de la 20:30, în ultima rundă de audiții pe nevăzute din sezonul 8 Vocea României!

Vocea României – Doar vocea contează!

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni