• Emisiuni
  • Vocea României
  • Romanița Fricosu, semifinalistă la Vocea României: Cu siguranță, călătoria spre succes este cea mai palpitantă

Romanița Fricosu, semifinalistă la Vocea României: Cu siguranță, călătoria spre succes este cea mai palpitantă

Romanița Fricosu, semifinalistă la Vocea României: Cu siguranță, călătoria spre succes este cea mai palpitantă

Romanița Fricosu este una dintre cele două concurente din echipa lui Tudor Chirilă care au avut șansa să ajungă în semifinala ”Vocea României” din acest an.

Ce înseamnă succesul pentru concurenții Vocea României? Inspirați de Campania Ciuc, stăm de vorbă cu concurenții despre infinitele fațete ale succesului, despre ce îi motivează în fiecare zi și astfel  creionăm Succesul Din România Nouă.

Aici și acum, la Vocea României, ne-am propus să redefinim împreună ideea de experiență, muzică sau artist “de succes”.

Romanița este din Pitești și are 30 de ani. Pe când avea trei ani, părinții ei au divorțat, iar ea a fost crescută de bunici. Datorită lor, muzică a făcut parte din viață ei tot timpul. Romanița a studiat canto la Școală Populară de Arte și, la 17 ani, a venit în București singură să își termine liceul și să onoreze un proiect cu o casă de discuri.  Ulterior, Romanița a plecat la Paris, iar aici eleva lui Tudor Chirilă a început să cânte într-un proiect, Pink Floyd Cover Group.

Tot la Paris, Romanița a absolvit Facultatea de Teatru - Artele spectacolului. Din 2015, cântă cu precădere pentru diaspora românească, incluzând colaborări artistice cu Ambasada României din capitala Franței.

Recunoaște că viața ei s-a schimbat foarte mult de când a venit la ”Vocea României”, mai ales că s-a hotărât să rămână în țară.

Aveam nevoie de un scop. La începutul anului, am avut parte de unele întâmplări mai puțin fericite și, într-adevăr, îmi trebuia ceva măreț ca să mă ridic și să merg mai departe”. 

Romanița are o definiție a succesului aparte: ”Definiția succesului pentru mine, sincer, este să mă trezesc în fiecare dimineață și să văd soarele pe cer. Și sunt extrem de recunoscătoare pentru ceea ce mi-a oferit viața și nu încerc să mă compar cu alții. 

Cel mai bun sfat primit de la Tudor a fost să-mi găsesc eu vocea mea. Și cred că, până acum, la vârsta asta, am fost în căutarea mea și a vieții mele, iar Tudor mă ajută în momentul acesta să fiu eu și să dau glas vocii mele.

Romanița consideră că, în viață, drumul este mult mai important decât destinația. ”Mai important în orice fel de proiect pe care l-ai avea, fie că ține de muzică sau nu, este drumul. Este călătoria. În orice domeniu ai face ceva, fie că e muzică, arhitectură sau informatică, cred că treaba cea mai mișto este procesul în sine. Pentru că fiecare popas  îți aduce o amintire nouă pe care o pui acolo, în cutiuța ta, îți aduce oameni noi, pe care îi cunoști, experiențe, trăiri, simțiri, gânduri, pe care mai târziu le poți folosi să te inspire și, cu siguranță, călătoria spre succes este cea mai palpitantă”.

Ciuc crede că succesul sună altfel pentru fiecare dintre noi. Și de aceea ne propune să îl privim dintr-un unghi nou, să căutăm noi sensuri care vorbesc despre ce e important pentru noi. 

Succesul de “acum și aici”. Idei, oameni, povești, perspective altfel.  

Inspirați de aceste perspective ne întrebăm cum se vede succesul la Vocea României. Acesta este succesul din România Nouă.

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Vocea României

Articole pentru emisiune Vocea României

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni