• Emisiuni
  • Vocea României
  • Lupta vocilor cu caracter, care au ceva de spus, continuă în această seară la Vocea României!

Lupta vocilor cu caracter, care au ceva de spus, continuă în această seară la Vocea României!

Lupta vocilor cu caracter, care au ceva de spus, continuă în această seară la Vocea României!

Cea de-a cincea rundă de audiții pe nevăzute de la Vocea României le va aduce telespectatorilor în această seară, de la 20:30, un spectacol puternic, în care concurenții vor cânta cu foarte multă bucurie, dăruire și pasiune, iar Horia, Tudor, Smiley și Irina vor lupta pentru cele mai bune voci, dar vor avea și câteva schimburi de replici savuroase între ei.

Printre concurenții din această seară, vom remarca povestea unei polițiste, din Oradea care a spus că ”visul meu este să cânt piesele mele. Este apogeul pentru mine, să fiu la Vocea României este un punct important. Am un trecut, am o vârstă”. 

Un alt moment extrem de puternic va fi cel în care pe scenă una dintre concurente va interpreta piesa Irinei Rimes: ”Nu știi tu să fii bărbat”, și îi va aduce  antrenoarei o stare de emoție: ”Pentru mine e o piesă grea”, va spune Irina după momentul concurentei, reacție ce-l va  face pe Smiley să o întrebe: ”De ce suferi tu pentru toți proștii?”. 

În afara antrenorilor care vor avea argumente puternice în timpul luptelor pentru cele mai dorite voci, și concurenții vor fi intrigați de anumite reacții: ”Eu voiam să te întreb pe tine de ce te-ai întors?”, îl va întreba un concurent pe antrenorul din fața lui. Cine va fi antrenorul care va fi nevoit să identifice motivele pentru care s-a întors, aflăm în acestă seară. 

Nici de această dată nu vor lipsi momentele amuzante: cei doi vecini, Tudor și Smiley, vor urca pe scenă lângă o concurentă și vor arăta că pot să defileze pe podiumurile de modă și să ducă la capăt mișcările specifice prezentărilor! 

O nouă blocare, noi întoarceri spectaculoase și argumente puternice: cea mai tare competiție a vocilor, Vocea României, continuă astăzi, de la 20:30, cu o nouă rundă de audiții pe nevăzute!

Vocea României – Doar vocea contează!

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Vocea României

Articole pentru emisiune Vocea României

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni