• Emisiuni
  • Vocea României
  • Interviu Exclusiv Loredana: Ce spune antrenoarea de la Vocea Romaniei despre show-ul "Imaginarium"

Interviu Exclusiv Loredana: Ce spune antrenoarea de la Vocea Romaniei despre show-ul "Imaginarium"

Interviu Exclusiv Loredana: Ce spune antrenoarea de la Vocea Romaniei despre show-ul "Imaginarium"

Devenit deja traditie, concertul Loredanei de la Sala Palatului va fi un adevarat Imaginarium! Ca in fiecare an, show-ul va fi impresionant, cu o multime de invitati surpriza, momente spectaculoase pe scena, costume si efecte speciale care vor uimi publicul, dar si cantece noi, de pe noul album Imaginarium, semnat Loredana!

Intr-un interviu exclusiv, Loredana le dezvaluie fanilor detalii despre show-ul pe care il va sustine pe 7 si 8 noiembrie la Sala Palatului.  

Sala Palatului o sa se transforme in Imaginarium pe 7 si 8 noiembrie. Care o sa fie povestea pe care o sa le-o spui celor din public?

- Va fi o poveste despre muzica si viata, vom crea o lume in care cei care intra sa uite, pentru mai bine de 2 ore, de orice griji si sa vibreze pe ritmuri diverse, raspandite de cei peste 20 de instrumentisti care se vor perinda pe scena.

Mai sunt 17 zile pana la primul concert, iar tu repeti la foc automat. Cum e atmosfera in tine in echipa? Sunteti stresati, entuziasmati, nerabdatori?

- Suntem nerabdatori, cred ca asta este cuvantul care ne descrie cel mai bine in momentul de fata. Repetam deja de mult timp, ceea ce astazi suna bine, maine schimbam sa iasa si mai bine, adaugam zilnic elemente noi si inedite, invatam de la si impreuna cu invitatii si prietenii care ni se alatura in acest spectacol unic. Pentru toti cei care lucram la acest proiect este o provocare, ne solicita creativitatea, iar atmosfera nu poate fi decat una constructiva.

Ce surprize ai pregatit pentru cele doua concerte?

- Am tinut intotdeauna ca surprizele sa ramana asa pana in momentul concertului. Va spun sigur ca vor veni alaturi de mine artisti minunati, care mi-au influentat cariera de-a lungul timpului, unii cu care nu am mai cantat de mult, altii cu care nici eu nu ma asteptam sa ma completez asa de bine. Chiar si copiii de la Atelierul de Voce, care vor avea momentul lor in spectacol, ne contamineaza zilnic cu energia lor. Am creat impreuna momente unice, zic eu, pe care abia asteptam sa le infatisam spectatorilor.

Cu ce asteptari ar trebui sa venim la Imaginarium?

- Cei care au venit in cei 3 ani de concerte de pana acum stiu cu siguranta la ce sa se astepte. Asta este si motivul pentru care, de la an la an, succesul acestui eveniment a crescut, ajungand sa facem mai multe seri de concert. Pentru cei care ajung acum pentru prima oara la un concert de-ale mele, le transmit sa vina deschisi, fara prejudecati, sa uite orice problema la intrare si sa se lase purtati de muzica.

Ce urmeaza dupa Imaginarium?

- Nu stiu inca, nu am apucat sa ma gandesc asa departe…sper ca voi avea macar o zi de odihna :) Cu siguranta vom promova un nou single si albumul pe care il lansam odata cu concertul de la Sala Palatului. Imi voi indrepta atentia spre Atelierul de Voce si spre copiii talentati pe care ii avem acolo, mai ales ca tocmai am mai deschis o locatie in zona Pipera. Iar apoi, neaparat trofeul Vocea Romaniei. Am mare incredere in cei din echipa mea, asa ca asteptati-va la cateva dueluri grele si decizii pe muchie.

PROTV te trimite la cel mai asteptat eveniment al toamnei: show-ul Imaginarium. Intra in CONCURS

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Vocea României

Articole pentru emisiune Vocea României

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni