"Vocea Romaniei" da startul show-urilor live chiar de 1 Decembrie, de la 20.30, la ProTV

26 Noiembrie 2013, 12:01


	"Vocea Romaniei" da startul show-urilor live chiar de 1 Decembrie, de la 20.30, la ProTV

Duminica, 1 Decembrie, la aniversarea a optsprezece ani de Pro Tv, Vocea Romaniei aduce magia primului show live in casele romanilor, cu o multime de surprize, invitati speciali si voci exceptionale. 

Dupa auditiile pe nevazute, etapa confruntarilor si cea a cantecului decisiv, Loredana, Smiley, Moga si Brenciu si-au format echipele de cate opt concurenti pe care ii vor arunca in lupta pentru marele titlu.

De 1 decembrie, sarbatorim impreuna 18 ani de ProTV. La multi ani, Romania! La multi ani, ProTV!

In prima editie live a Vocii Romaniei, fiecare antrenor va aduce in fata romanilor patru dintre cele opt voci de exceptie din echipa sa. Acestea  vor incerca sa cucereasca publicul pentru a-si indeplini visul prin muzica. La finalul editiei, doar doi concurenti din fiecare echipa vor merge mai departe. Emotiile sunt mai mari ca niciodata, iar spectacolul se anunta unul de zile mari.

Si in acest sezon, prima alegere va apartine celor din fata micilor ecrane. Dupa ce concurentii unuia dintre antrenori isi vor termina prestatiile, cei de acasa isi vor putea vota preferatul pana intra in scena urmatoarea serie de patru concurenti. Concurentul care are cele mai multe voturi dintr-o echipa va trece direct in faza urmatoare, iar antrenorul va mai alege inca o voce din cele trei ramase. Smiley se lauda cu echipa sa de “oameni speciali”, Lori isi vede “ingerasii” ajunsi pe podium, Moga le-a pregatit elevilor sai cele mai tari ponturi in materie de show, iar Brenciu e convins ca are in echipa numai voci “bune de pus la... ureche!”.

Si in acest an, prezentatorul Pavel Bartos o va avea alaturi pe frumoasa Nicoleta Luciu in calitate de co-prezentatoare. “In seara de 1 Decembrie voi avea din nou bucuria sa prezint show-ul Vocea Romaniei impreuna cu Pavel Bartos, sa aud live cele mai bune voci ale momentului intr-o zi atat de speciala pentru romanii de pretutindeni. Am crescut odata cu Pro TV, iar aceasta zi are o dubla semnificatie pentru mine. La multi ani, Romania! La multi ani, PRO TV!”, spune Nicoleta.



Batalia pentru “Vocea Romaniei” se anunta acerba, mai ales ca fiecare antrenor este convins ca aceasta se afla in propria echipa. Deciziile vor fi si mai greu de luat ca pana acum, asa ca sfaturile co-antrenorilor vor fi extrem de pretioase. 

Etapa live-urilor incepe in forta la Vocea Romaniei chiar de ziua nationala si la aniversarea a optsprezece ani de ProTV, iar romanii au ocazia sa urmareasca un spectacol fascinant si sa decida cine va deveni urmatoarea “Voce”, duminica seara, 1 decembrie, de la 20:30, numai la ProTV.

Vezi cele mai bune momente

STIRILEPROTV.RO

Mai mult pe STIRILEPROTV.RO

Relationate