Echipele antrenorilor de la Vocea Romaniei sunt complete! Urmeaza etapa duelurilor!

Echipele antrenorilor de la Vocea Romaniei sunt complete! Urmeaza etapa duelurilor!

Echipele antrenorilor de la Vocea Romaniei sunt complete! 

Vineri, in ultima runda de auditii pe nevazute, concurentii au urcat pe scena dornici sa impresioneze, iar antrenorii s-au luptat minute in sir pentru cele mai bune voci, cu care vor merge mai departe in competitie. Romanii au avut parte de un show extraordinar, de emotie, energie, vibratie, replici si reactii spumoase si foarte multa distractie.

A saptea editie a noului sezon Vocea Romaniei a fost lider de audienta pe toate categoriile de public si a inregistrat 12.8 puncte de rating si 33% share pe segmentul publicului comercial, cu varste cuprinse intre 18 si 49 de ani, fata de postul de televiziune clasat pe locul doi, care a obtinut 7.7 puncte de rating si 19.7% share.

Pe intreaga durata de difuzare, la nivel national, peste 1.7 milioane de telespectatori au urmarit competitia in care doar vocea conteaza, iar in minutul de maxima audienta de la 21:47, cea mai buna competitie a vocilor a adus in fata televizoarelor aproape 2.5 milioane de romani. 

Concurenti cu voci formidabile au luptat in ultima runda de auditii pe nevazute

Cea de-a saptea editie Vocea Romaniei a adus confruntarea concurentilor pentru ultimele opt locuri si lupta incredibila a antrenorilor pentru vocile care i-au impresionat. Atmosfera a fost extraordinara, emotiile au fost depasite de incredere si bucurie, iar Tudor, Loredana, Smiley si Moga si-au completat echipele cu cele mai bune voci ale acestui sezon si sunt gata de etapa urmatoare a competitiei. Pavel Bartos a fost intr-o forma de zile mari si a adus distractia din culise in casele telespectatorilor.

Vlad Constantin face parte din lotul national de karate, dar si-a dorit sa incerce ceva nou, asa ca si-a transferat toata pasiunea catre muzica. A cantat in ultima runda de auditii pe nevazute melodia Whole lotta love, iar Loredana a fost convinsa rapid de calitatile lui vocale si s-a intors pentru a-l lua in echipa ei. ”Ce bine-mi pare! Vocea ta e fenomenala, incredibila, atinge stelele. Ma socheaza cu cata usurinta poti sa atingi niste note ametitoare.”, a spus Lori. 

Lavinia Stefan a cantat vineri seara, din spatele cortinei, piesa Un actor grabit si i-a cucerit pe antrenori cu vocea sa puternica, inca de la primele note atinse. Tudor, Moga, Loredana si Smiley s-au intors si au luptat pentru ea. ”Mi-ar face placere sa faci parte din echipa mea si       sa lucram impreuna.”, i-a spus Moga, in echipa caruia Lavinia a ales sa mearga mai departe in competitie. 

Mihaela Chisnencu face totul pentru muzica si a inceput sa cante de cand era mica. Isi doreste ca familia sa fie mandra de ea si sa ajunga cat mai departe la Vocea Romaniei. Vineri, in ultima runda de auditii pe nevazute, a interpretat piesa What is love si i-a fascinat pe Smiley si Tudor cu vocea ei calda. ”Foarte mult mi-a placut alegerea ta. Ai o sensibilitate aparte si, pe langa asta, ti-au iesit si melismele pe care ti le-ai propus. Mi-a placut foarte mult. Bravo! M-am intors pentru ca imi doresc o voce ca a ta in echipa mea.”, i-a spus Smiley, iar Mihaela l-a ascultat si a mers in echipa lui.

Viorel Grecu face dansuri populare de cand se stie, insa isi doreste sa imbine aceasta activitate cu muzica. A urcat pe scena de la Vocea Romaniei plin de entuziasm si a cantat melodia Radioactive. Timbrul lui vocal special i-a convins pe antrenori sa se intoarca si sa inceapa batalia pentru el, iar alegerea lui Viorel a fost echipa Moga. ”Eu am de gand sa ma duc catre Chisinau... dupa ce castigam! Bine ai venit in echipa mea!”, i-a spus Marius.

Cu toate ca a avut foarte multe emotii, Victoria Pesterean si-a dorit sa nu-si dezamageasca iubitul, s-a ambitionat, iar in momentul in care a urcat pe scena a cantat perfect melodia My kind of love. Moga si Tudor au fost impresionati de vocea concurentei si s-au intors rapid pentru a o cunoaste. ”Bravo! Asa nerv... Ai inceput soft si dupa ai prins putere. Inainte de toate, mi-ar placea sa faci parte din echipa mea!”, i-a spus Moga, pe care Victoria l-a ales sa-i fie antrenor.  

Ioana Hrisca s-a inscris la Vocea Romaniei cu gandul de a reusi si de a intoarce scaunele antrenorilor. A interpretat vineri piesa Am I the one? si i-a convins rapid pe Tudor, Moga si Smiley sa se intoarca. Lupta dintre cei trei antrenori a fost apriga. ”Foarte bine, foarte frumos! Tu ai o voce care-ti permite sa faci foarte multe lucruri. Tu ai nevoie, in momentul de fata, de masura. Lasa sa se vada ca mai poti, nu-ti arata adevarata limita si a vocii, si a expresivitatii, si a emotiei.”, i-a spus Tudor, iar Ioana a mers in echipa antrenorului.

Ana Balmus e profesor de canto, dar, cu toate ca are experienta in domeniu, a decis sa participe la Vocea Romaniei si sa mearga cat mai departe in competitie. A cantat melodia Crazy, iar Loredana s-a intors pentru a o lua in echipa ei. ”Bravo, Anisoara! Felicitari! E o varianta pe care ai facut-o tu special pentru Vocea Romaniei. Mie mi s-a parut mai interesanta decat varianta clasica, a fost ceva fresh. Mi se pare ca si vocal ai adus ceva nou, pentru ca ai iesit din tiparul clasic al piesei si asta m-a surprins.”, i-a spus Lori.

Ultima seara de auditii pe nevazute s-a incheiat cu o voce plina de putere si sensibilitate. Catalina Maria Adam isi doreste sa inceapa o cariera in muzica, asa ca a decis sa participe la Vocea Romaniei. A cantat vineri piesa If I ain’t got you si l-a convins pe Smiley sa se intoarca. ”Ai cantat perfect. Nu aveam cum sa nu ma intorc, ai cantat fara greseala, din toate punctele de vedere. Bine ai venit in echipa mea!”, i-a spus antrenorul.

Dupa sapte editii incendiare, echipele antrenorilor s-au completat cu voci formidabile. Tudor, Loredana, Smiley si Moga merg cu cate 14 concurenti in urmatoarea etapa, duelurile.

Vocea Romaniei revine vinerea viitoare, de la 20:30, cu prima runda a duelurilor, iar telespectatorii vor urmari un spectacol grandios, se vor distra, vor vedea ce cupluri au decis antrenorii sa formeze, cat de mult au evoluat concurentii si pana unde poate ajunge lupta pentru un loc in competitie.

Cele mai importante momente din timpul emisiunii pot fi vizionate pe site-ul oficial al show-ului, vocearomaniei.protv.ro sau integral pe voyo.ro.

Pentru experienta totala a show-ului in care doar vocea conteaza, descarcati aplicatia Vocea Romaniei, gratuit, din App Store si Google Play si puteti avea acces la toate noutatile despre concurenti si antrenori. Daca participati la jocurile LIVE aveti posibilitatea sa obtineti titlul de Cel mai mare fan Vocea Romaniei si sa castigati locuri in marea finala. 

Vocea Romaniei – Doar vocea conteaza!

Gallery

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Vocea României

Articole pentru emisiune Vocea României

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni