Poate cea mai asteptata dintre marile productii Loredana, Ador este show-ul in care artista prezinta albumul “Buna seara, iubito” intr-o forma noua, la 30 de ani de la lansarea acestuia. Albumul “Buna seara, iubito” este si acum cel mai bine vandut din istoria muzicii romanesti cu peste 1,5 milioane de unitati – pe vinil – vandute.

Noua productie Ador isi propune nu doar o realizare tehnica de exceptie, asa cum ne-a obisnuit artista, ci si o intoarcere la emotiie primordiale, la lucrurile care ne definesc.

Asteptati-va la multe costume spectaculoase, la invitati care va vor provoca sa ganditi dincolo de sabloane si la un show in care Loredana va va plimba prin multe emotii, dar mai presus de toate un show in care spectatorii vor fi vedetele.

“Cant la Sala Palatului de cand eram mica, dar de fiecare data pentru mine show-ul acesta anual are o emotie mai mare. Imi doresc ca oamenii sa se bucure, sa se emotioneze, sa-si reaminteasca lucrurile emotionante din viata lor si sa intre intr-o insula de bine si de bucurie macar pentru cateva ore. Viata este asa cum vrem noi sa o vedem, iar eu as vrea sa-i inspir sa descopere ca, de fapt, sunt mult mai multe lucruri pe care oamenii le adora decat ar putea numi la un prim gand”, spune Loredana.

Jurata de la Vocea Romaniei este primul artist care a avut un show unic complet la Sala Palatului, inca din anii 90 si a continuat traditia acestor super productii cu mega desfasurari de forte. Lunile octombrie si noiembrie se anunta insa super aglomerate pentru Loredana; pana la noua productie Ador, Loredana pleaca intr-un turneu in Canada, pentru ca apoi sa intre in focurile emisiunilor live de la Vocea Romaniei.