Luiza este din Pucioasa, dar locuiește în București de aproape 20 de ani.

A fost plecată în America anul trecut în decembrie. A mers la cumnatul ei în Las Vegas, au stat doar o lună. A stat o săptămână în New York, una în Las Vegas, în Hawaii și Los Angeles. Tot acolo a aflat că este însărcinată și s-au întors mai repede în România.

În primele săptămâni de sarcină s-a simțit rău și a renunțat la orele de canto. Încet, încet, prietena ei Roxana i-a impus miza de a participa la Vocea României și de a se pregăti intens pentru acest concurs.

 A aplicat pentru Facultatea de Teatru la 24 de ani și a absolvit la 27 de ani. Încă din copilarie era vedeta orașului, recunoscută pentru abilitățile ei artistice. Și-a dorit încă din adolescență să urmeze calea actoricească, însă mama ei i-a interzis acest lucru. Așa că s-a înscris la Jurnalism, a lucrat la TVR, în productie, vreme de 2 ani. A renuntat la facultate pentru că simțea că nu este de ea. S-a înscris apoi la Management și Marketing, o facultate pe care a abandonat-o după 2 ani. A reușit să se angajeze apoi în B1 TV, unde a lucrat la o emisiune estivală. Unul dintre colegii ei au împins-o de la spate și la finalul verii a dat examen pentru Facultatea de Teatru la Hiperion. În sfârșit, Luiza simtea că și-a găsit drumul. 

Un moment important în viața profesională a fost debutul ei pe scena și primul rol de după facultate. Juca Blanche DuBois în Un Tramvai numit dorință. Este freelancer acum. A debutat la Teatrul de Comedie (un tramvai numit dorință), a jucat mult în țară.

Pe soțul ei l-a cunoscut în anul în care a terminat facultatea, în 2010, în anul dinainte de licență. Sunt 15 ani diferență între ei, dar Luiza spune că nu se simte acest lucru. Un an mai târziu s-au căsătorit, iar după aproape doi ani a venit pe lume și fiul lor. Băiețelul este pasionat de arta plastică și în casă au pereții tapetați cu diverse picturi, pentru că și soțul ei este pasionat de artă.