Munceste mult sa recupereze primii doi ani de liceu petrecuti intr-o unitate cu profil teoretic. Pasiunea ei pentru muzica o ajuta si o disciplineaza in fiecare zi. Este increzatoare pentru ca la Liceul de Muzica a gasit profesorii de care are nevoie ca sa-si implineasca visul. In clasa ei mai sunt si alti copii proaspat transferati, cu acestia spune ca se intelege cel mai bine si incearca impreuna sa faca fata schimbarii colectivului.

De doi ani studiaza si canto - muzica usoara la Scoala Populara de Arte Tudor Jarda. Desi se declara o timida si jumatate, ii place sa fie in centrul atentiei. Iubeste moda si ii place sa fie mereu aranjata, spune ca asa comunica cu ceilalti despre faptul ca nu doar interiorul unei persoane este ceea ce conteaza. Ii place sa citeasca si sa scrie, mai ales in limba engleza. A castigat de curand un concurs cu un eseu in engleza.