Diana are 22 de ani și este din Bacău și este studentă la Pedagogie Muzicală la “Spiru Haret”

A început să cânte de mică, a fost la diferite spectacole locale și evenimente. Nu a făcut canto niciodată, este autodidactă. A studiat arhitectura la Liceul de Artă din Bacău și a vrut să încerce să-și întoarca viața și să urmeze cursurile Facultății de Farmacie la Iași, dar în anul II și-a dat seama că nu este drumul ei și a renunțat. 

A decis împotriva părerii părinților ei să o ia pe drumul  muzicii și a dat la facultatea la care este acum. Îl declară cel mai important moment din viața ei pentru că a avut puterea să-și ia singura viață în mâini. 

 

Provine dintr-o familie talentată, dar care nu a profesat în domeniul muzical. Ambii părinți mai cântă, dar niciunul nu a excelat. Mai are un frate mai mare de 24 ani. Mama este doctor audiolog, tatăl are o linie de distribuție, iar fratele are o afacere online. Acum că au înțeles care este menirea ei, se înțelege foarte bine cu părinții. 

În timpul facultății aceștia erau împotriva alegerii muzicii și au insistat să termine Facultatea de Farmacie.

Momentan face parte din ianuarie din trupa Crazy Diamond. Mai are o trupă cu care cântă doar colinde iarnă de iarnă în Bacău. Cântă unde sunt chemați. 

Învață acum să cânte la pian. Abia a început. Pe lângă muzică mai este pasionată de desen și dansează.

Cel mai greu moment a fost moartea bunicii sale. A trecut cu greu peste, cu multă încredere și speranță.